DACĂ LUĂM TOTUL PREA ÎN SERIOS
RISCĂM SĂ LUĂM PREA PUȚIN

Donează cu voce tare!

Donația nu se face în șoaptă pentru că astfel rămâne fără ecou. Și nu mă refer la ecoul de laudă pe care multă lume îl înțelege ca fiind necesar atunci când cineva spune că donează. Mă refer la ecoul pe care îl are în sufletul celor care aud. Ecoul pe care îl produce atunci când se izbește de sentimentele celor care nu au mai făcut asta niciodată sau nu știu cum să facă asta.

Dacă mă întrebai acum peste 10 ani de zile dacă donez si cum fac asta îți răspundeam cu “dă bani, ajută și taci, nu e nevoie să te știe nimeni. De ce să te lauzi cu asta”. Acum dacă mă întrebi îți spun că fac asta și o spun cu lejeritatea cu care îți povestesc orice din domeniile în care m-am specializat.

Mai există un impediment în a dona și acesta este legat de sumă. Aud de multe ori în jurul meu “aș putea dona doar 50 de lei și nu vreau să îi dau să nu mă fac de rușine”. În donație nu contează suma dacă vrei să faci asta. Contează să o faci. Contează să incepei de undeva. Gândește-te că nu vrei să donezi 50 de lei pentru că îți este frică să nu te faci de rușine. Dacă la fel că tine gândesc 1.000 de oameni asta înseamnă 50.000 de lei care ar putea salva o viață și totuși nu o facem pentru că suma pare rușinoasă. Mai gândește-te o dată.

Când am început să donez mă gândeam o zi poate chiar două în anumite cazuri, ce aș putea face eu cu banii pe care i-am donat. Și căutam foarte multe exemple și situații doar pentru a mă face să mă simt vinovat pentru că am donat sau să mă simt rușinat că am donat prea puțîn. Am scăpat de asta văzând că ajutorul meu contează.

Mai mult de atât încerc permanent să fac asemenea gesturi alături de fiica mea. Am decis împreună să donăm un TV la o casă de copii. Ne-am simțit amândoi extrem de bine pentru că am ajutat. Mai mult, de fiecare dată când facem curat la jucării sau haine, discutăm și decidem ce și către cine donăm.

Sunt convins că, dacă te uiți în camera copilului tău, găsești cel puțin un bagaj plin pe care îl poți dona. Vorbește cu copilul tău și faceți asta. O dată, de două ori pe an dacă se întâmplă acest lucru copilul crește sănătos și o să înțeleagă donația că pe ceva normal. Mai mult de atât o să își facă loc în viață pentru ceva nou. De fiecare dată când ceva nou intră ceva vechi este recomandat să iasă. Gândește-te la asta.

În cercul meu de prieteni spun mereu ce fac, atunci când vine vorba de așa ceva.

Acum câțiva ani de zile discutam cu un prieten căruia nu îi lipsește absolut nimic și chiar are câteva milioane în conturi. A ascultat, a înțeles și a început să doneze sume considerabile care ajută. Mă simt parte din donațiile lui deoarece a început să facă asta la îndrumarea mea.

Acum că ai citit textul poate încerci sentimentul donației. Dacă îl cunoști atunci îți mulțumesc pentru asta.

Donează. Ajută. Fă-o cu voce tare.

3 Summits- dăruim o VOCE copiilor cu autism

Oamenii ăștia faini fac proiecte senzaționale care merită tot respectul. Câteva rânduri aici sunt prea puține pentru ce înseamnă implicare. La fiecare mesaj primit de la Beatrice răspund, fără să stau pe gânduri, cu un foarte mare DA. Văd rezultatele, văd implicarea și văd tot ceea ce face pentru copiii cu autism.

Vă las mai jos detaliile ce merită citite și sunt convins că o să stârnească același sentiment pe care eu îl am de fiecare dată “hai să ajutăm”. O să fiu mereu alături și o să răspund prezent la asemenea inițiative ceea ce vă invit și pe voi să faceți.

Pentru copii, impreună putem muta munții. Acum haideți să ii cucerim!

In the mountains we go, to lose our minds and find our …voice.

Deși iarna se apropie cu pași repezi, Autism Voice, ONG-ul care se îngrijește de copiii cu autism, propune iubitorilor de munte, și de mișcare în general, o provocare menită să strângă fondurile pentru a susține terapia celor 400 de micuți din centrele de terapie.

3 vârfuri de munte. 3 oameni. Înainte de răsăritul soarelui, Bogdan Coman, alături de Călin Cotinghiu și Daniel Giurgi, pornesc pe un drum menit să aducă mai mult decât liniște interioară, într-un challenge lansat de Autism Voice, înainte de Moș Nicolae. Scopul lor este să strângă fonduri pentru a oferi micuților din Autism Voice un cadou neprețuit: o voce! O voce pentru ca fiecare pui de om să poată exprima tot ceea ce trăiește în inima lui de copil.

La Om, Piatra Mare și Postăvaru. 60 de kilometri. 18 ore.

“Se spune că cel mai greu munte pe care îl urcăm este cel interior. Căutând în sufletul nostru, am înțeles că amprenta pe care o lăsăm în lume, asupra celor care au nevoie de ajutor, este mai presus de orice.”
Bogdan Coman, ciclist de performanță la CSA Steaua, tatăl unei fetițe extraordinare, soț și creștin.

“Mi-am pus de multe ori întrebarea dacă așa cum trăiesc, trăiesc bine. Dacă e bine să fie rău și dacă nu e rău să fie prea bine. Muntele a învătat că lucruri vin, pleacă și că importantă e experiența trăită de el în fiecare împrejurare. Acum încep să învăț și eu. Muntele nu s-ar fi bucurat de lumină dacă era scăldat numai în lumină. Era musai nevoie și de beznă furtunii. Eu nu m-aș bucura de fericire și iubire dacă viața mea ar fi fost numai rai. Am avut nevoie și de infern. Într-o bună zi voi fi desăvârșit, plin de iubire și lumină binecuvântată. Nimic altceva!”

Pe  5-6 decembrie, cei trei vor pleca la drum și lansează această provocare tuturor celor care își doresc să aducă o speranță în viața micuților din Autism Voice. În cele 2 zile fiecare participant poate alege să parcurgă 60, 21 sau 10 kilometri. Traseul va fi decis de fiecare în parte. Fie că îi vor face în munți, fie că aleargă/merg o tură prin orașul lor, cu toții vor fi uniți de același scop.

3 opțiuni pentru nivelul fiecăruia de antrenament
Extreme 60k, Power 21k,  Standard 10k.
Bilete gasesti AICI 

De ce să participi la 3 Summits?

Taxa ta de înscriere va fi cadoul tău de Moș Nicolae pentru copiii din Autism Voice. Remus, Mariuca sau Diana și alți 397 ca ei își lustruiesc ghetuțele. Mai multe despre ei poți citi pe Autism Voice 

Pentru că de sărbători poți cumpăra orice cadou, dar cel mai de preț este acela de a întinde o mână de ajutor celui care are mai mare nevoie de ea.

Tu alegi ritmul, tu alegi traseul. Nu contează unde ești, important este să faci mișcare și să te bucuri. Strângeți partenerii de alergare/mers. Aventura e memorabilă între prieteni.

Succes și gânduri bune!