Să vă fie de bine
Este dimineață. Foarte devreme. Soarele mai are ore bune până să apară pe cer. În aer se simte mirosul de vacanță de vară. Nu am dormit toată noaptea de nerăbdare să punem bagajele în mașină și să pornim la drum.
Să îmi ocup locul din spate lângă geam și să mă bucur de fiecare copac, casă, deal, munte, lac, pădure, până când vom ajunge pe șoseaua infinită și dreaptă de pe care se vede câmpia și orizontul care pare tare departe. Acel drum cu copaci înalți pe margine care umbresc asfaltul parcă ocrotindu-l de soarele pătrunzător.
Urcăm în mașină. Tata și mama făc un check list al bagajelor care se alătură lemenelor de foc ce umplu remorca mașinii și a cadourilor tradiționale cu care plecăm de fiecare dată.
Plecăm la drum. În mașină doar câteva casete audio cu muzică populară, Iris, Phoenix și Vacanța Mare.
Răsăritul ne prinde aproape de fiecare dată în aceiași localitate, undeva la ieșire din Reghin. Acum aventura drumului e gata să înceapă.
Tata știe fiecare groapă din șosea, fiecare localitate, benzinărie și știe locul unde ne oprim să mâncăm.
E prima oprire. Trăge pe dreapta și mama se apucă să scoată din bagaj slănină, ceapă, șnițele, roșii, ardei, murături, pâine, muștar, chiftele, carne făcută la tavă sau pe grătar. Întinde un prosop mare de bucătărie și pe el punem toate bunătățile. Sticlele cu apă de izvor sunt nelipsite.
Mâncăm râzând și bucurându-ne de locul unde suntem. Strângeam masa și învelim în hârtie de ziar tot ce rămâne pentru următoarea oprire care, dacă totul decurge conform planului este chiar în curtea bunicilor. Dacă totul decurge conform planului însemnă să nu facem pană, să nu rămânem fără motorină sau cine știe pe unde mai e nevoie de o sârmă la motor să funcționeze.
Mașina este un Mercedes cu cabină dublă și cu remorcă pe un singur șasiu (un tanc de mașină dintr-o bucată cu roți duble pe spate). Pe lângă cele 6 roți care se învârt și sună ca roțile de tren, mai este una pusă pe grămada mare de lemne din remorcă.
Drumul este foarte frumos.
La casetofon cântă ‘’În umbra marelui urs’’ și noi ne jucăm “culoarea care câștigă”. Fiecare dintre noi alege o culoare și număram mașinile care trec sau care sunt parcate. E duminică și sunt puține care circulă și mai puține parcate. Persoana care are cele mai multe mașini cu aceiași culoare câștiga. De multe ori așteptăm minute în șir să întâlnim câte o mașină dar numărătoarea rămâne și încercăm să ghicim ce culoare o să fie următoarea.
Când vedem “tabla” pe care scrie Ialomița știm că mai avem puțin și ajungem. Drumul e la fel de drept și încă pare infinit. Bucuria că ajungem și parcăm mașina în curtea încăpătoare lângă fântâna din mijloc este cel mai mare premiu primit vreodată.
Apare, nu după mult timp, “tabla” pe care scrie Miloșești. Locul natal al tatălui meu.
Străzile sunt liniștite. Casele mici mă fascinează, iar faptul că pot ridica mâna până la acoperiș mă amuză. Chirpiciul din cramă are un miros aparte, butoaiele cu vin sunt parcă neclintite de la ultima vizită, măgarul bunicilor părea că abia așteaptă să fie pus la căruța aia cu două roți și să ne ducă pe câmp să alegem cea mai mare și mai dulce lebeniță.
Știm că urmează o săptămână cu multă lebeniță, brânză de oaie, semințe de floarea soarelui, carne de curcan și tot ce era mai bun prin ograda bunicilor. Mă fascinează momentul în care intru în cramă și bunicul mă lăsă să trag vin din butoi. Este un lucru de om mare și totuși eu abia aștept să îl fac.
Nu există Waze sau Google Maps, nu am internet și nici rețele sociale, nu sunt așa multe mașini, blocuri, case, intersecții și lumea pare exagerat de mare.
Distanța de la Prundu Bârgăului la Miloșești este distanța care mi-a dat bucuria călătoriei, bucuria condusului, mi-a dezvoltat orientarea în spațiu și m-a ajutat să văd în imagini mereu. Să caut mereu puncte de reper care să mă ghideze.
Astăzi când am vizitat locul unde tatal meu s-a născut și a copilărit m-am gândit cu bucurie și emoție la drumul pe care produsele din Lădița cu bunătăți îl fac spre fiecare client din țară. De la cum familia mea le pregătește cu drag, le ambalează, le pun la drum și până ajung pe masa sau în cămara clienților noștri.
Toate aceste lucruri mă fac să retrăiesc bucăți din copilărie.
Gustă, bucură-te de produsele din Lădița cu bunătăți și zâmbește pentru că ai două motive.
Unul este că vei gusta un produs natural de la țară și al doilea este că vei da șansa unei călătorii frumoase pline de peripeții și bucurii unei lădițe care are în esența ei bucuria copilăriei mele.
Să vă fie de bine!
Un drum pentru 10 comenzi sau 10 drumuri pentru o comanda?
Am lucrat o perioada că și piccolo și pe urmă ospătar într-o cafeanea. A fost primul meu job in Cluj-Napoca. Am învățat multe lucruri importante și faine însă o vorba mi-a rămas și îmi va rămâne permanent în cap și o să îmi răsune de fiecare dată când mă apuc de făcut ceva. Fie că e vorba de o activitate, proiect, că e task la job sau e un lucru personal: “Un ospătar slab face 10 drumuri pentru o comandă, un ospătar bun face un drum pentru 10 comenzi”
Ei bine, asta e primul gând de fiecare dată când vreu să fac ceva. Câte drumuri o să fac pentru un rezultat sau câte rezultate pot avea cu un singur drum. Care este efortul pe care eu îl depun pentru a îndeplini un task și de câte ori este nevoie să mă întorc la baza și să pornesc iar că pe urmă să revin și tot așa. Este foarte important pentru mine că atunci când am proiectul sau sarcina, situația ce urmează să fie rezolvată să plec la drum cu toate informațiile și instrumentele necesare pentru a adună numărul maxim de “comenzi” astfel că la întoarcere să dau la rândul meu maximum din ce am pututu obține din acel drum. Așa sunt profitabil, așa muncesc eficient și așa aduc rezultate cu efort puțîn. Și da, se aplică la orice job, în orice relație și în orice drum pornești și pe care vrei să-l maximizezi.
Am învățat în toată perioada petrecută că și ospătar că eficientă salvează omul de la durerile de picioare și de spate. Să stai o zi întreagă în picioare nu este cel mai simplu lucru și cu atât mai puțîn să te învârti într-un cerc în care ai nevoie și de dexteritate (să nu scapi tavă), de rapiditate (hai că mă grăbesc și se răcește cafeaua/mâncarea), de flexibilitate (băiatu, hai și pe la noi), de cunoștințe (cu ce merge apă plata și salată verde?:), de zâmbet (vai da de ce ești morocănos? Să nu ne scuipe în supă…), de rezistență (câte feluri de cafea aveți și vreau să știu din fiecare câte puțîn până mă hotărăsc) și neapărat de spirit de echipa (o să-l rog pe colegul meu să facă acest fel exact cum va doriți d-voastră). Nu pare că este cel mai bun tipar de om de vânzări? Ba da, pare. Eu m-am născut și trăiesc într-un mediu de acest gen și am făcut așa de multe drumuri pentru o singură comandă, încât durerile de picioare nu doar că existau zilnic ci începeam zilele cu durerile accumulate în ziua trecută.
Acum după multe experiențe am înțeles de ce e foarte important să faci un singur drum și să te întorci cu 10 comenzi. Nu la toate drumurile aduc 10 comezi și mai am situații în care fac și al doilea drum, dar ce este important în momentul de față pentru mine este că știu cum să nu mă rezum la a face un drum separat pentru fiecare comandă și că pe acel drum sigur există alte multe comenzi ce așteaptă să fie luate.
Gânduri bune și spor la drum cu multe comenzi. De ține depinde dacă le vezi sau dacă aștepți să strige clientul de la masă, nervos, că așteaptă de prea mult timp.
Hei, garcon… 🙂
Pune pret
În ultima perioadă sunt așa de mult timp plecat încât atunci când mă trezesc, dimineața, la mine acasă și intru în bucătărie primul lucru pe care îl spun este… numărul camerei și înainte de a deschide frigiderul caut… lista de prețuri. În rest, la voi toate bune și la locul lor?