DACĂ LUĂM TOTUL PREA ÎN SERIOS
RISCĂM SĂ LUĂM PREA PUȚIN

De la #fainlacluj la #fainlabucuresti

Clujul este casa mea. Clujul m-a adoptat și a fost mereu locul unde am simțit că sunt așezat. Încă din primele zile petrecute în Cluj ca și proaspăt student mi-a oferit tot ce am avut nevoie. Provocări, succes, proiecte, eșecuri, realizări, mi-a arătat locuri superbe și m-a lăsat să îi calc fiecare străduță, să îi privesc frumusețile și să mă bucur de fiecare clipă. Am ras și am plans la Cluj, l-am văzut vopsit în tricolor , fără mall-uri, fără IT și fără clădiri imense de birouri. Am prins Clujul molcom, fără vuiet și agitație și am văzut fiecare etapă a dezvoltării lui. În Cluj mi-am clădit drumul profesional și personal, în Cluj mi-am luat locuință și tot în Cluj mă văd petrecându-mi bătrânețile.

De ce va spun toate astea? De ce rememorez ca și cum e ultimul lucru pe care îl fac? De ce mă paște acest sentiment de nostalgie pentru Cluj? Din două motive. Primul că îmi e foarte drag și vorbesc de Cluj la superlativ peste tot pe unde merg și al doilea vine din faptul că îl părăsesc. Pentru următoarea perioada las Clujul pentru București și las acolo o parte din mine. O parte importantă la care o să mă întorc des, de fiecare dată când am ocazia, pentru că la Cluj îmi rămâne parte din viață mea. Și totuși nu despre asta vreau să vă povestesc.

Vreau să va povestesc despre limitele pe care orice oraș al provinciei le are. Despre faptul că există și oricât de sus sunt ele puse, oricât de greu de atins par, ele sunt cât se poate de reale. Există limite profesionale, limite de business și limite de dezvoltare. Clujul este al doilea cel mai dezvoltat oraș din țară și este încă pe un trend ascendent din acest punct de vedere. Al doilea. Și aici intervine subiectul monologului meu.

Nu știu dacă v-ați întâlnit în cariera vostră cu aceste limite însă eu de acum mulți ani (mai bine de 15) de când am început să simt și să gust din viață profesională la Cluj, m-am izbit de “se decide la București”, hai la București să semnăm contractul”, “da-mi pe mail și eu dau mai departe colegilor din București”, “oferta o s-o primești de la București” și multe alte formulări de acest gen. Și nu are nicio legătură cu expresia în sine ci are legătură cu puterea de decizie și cu limitele de care vorbeam mai sus. Clujul, la fel ca orice alt oraș, este provincie și oricât de mult ar vrea să scape de această eticheta nu o să poată dintr-un motiv simplu. Nu e capitală.

Unde se decide orice? La capitală… Unde poți promova? La capitală… Unde sunt bugetele? La capitală… Unde primești răspuns la oferta? La capitală… Unde e head office-ul? La capitală… Și exemplele pot continua.

Cu mici excepții, care există în Cluj și pe care le știm cu toții și le apreciem că atare, businessuri mici și mari care încă își păstrează puterea decizională acolo tot în capitală au interes sau își doresc să ajungă. Numărul de locuitori, mărimea orașului, puterea de business, diversitatea, multiculturalitatea, aeroportul, ministerele, Președinția, Guvernul, Parlamentul, protestele, hastagurile și tot ce contează are semnificate aparte la București.

Mass Media, social media, și orice reper legat de media tot la București își are centrala și tot aici te vezi nevoit să ajungi dacă vrei să faci un pas în dezvoltarea ta sau a business-ului tău. Vrei un parteneriat sau vrei un sponsor (mă gândesc la ceva mai mult decât un eveniment local), vrei să deschizi un alt punct de lucru sau pur și simplu vrei să ai acces la alt target. Tot în București ajungi.

Nimic din ce am spus până acum nu e un lucru rău sau care să deterioreze într-un fel sau altul orașele țării. Ba din potrivă. Aspectele de mai sus trebuie să fie o provocare permanentă pentru orașe în speță Cluj despre care pălăvrăgesc eu aici. Să se dezvolte, să ofere, să atragă și să păstreze.

Cluj, ești fain. Cluj, te iubesc. Cluj, ești casa mea. Cluj, îți mulțumesc. Cluj, ești un exemplu. Cluj, ești #fainlacluj.

București, bine te-am găsit. București, primește-mă și lasă-mă să te descopăr. București, lasă-mă să fac să fie #fainlabucuresti.

Gânduri bune!