DACĂ LUĂM TOTUL PREA ÎN SERIOS
RISCĂM SĂ LUĂM PREA PUȚIN

Schimbarea este singura constantă din viață

Până acum ceva vreme vă tot spuneam că nu sunt deloc matinal și că nu-mi place să mă trezesc dimineața devreme. Ba chiar făceam mișto de mine cu această situație. Somnul de dimineață rămâne cel mai fain somn, ăla când te întorci pe cealaltă parte când dă soarele să răsară sau ăla de ești pe finalul unui vis când sună alarma și o amâni doar să termini visul.

Acum mai mult de 2 luni de zile am zis că e cazul să fac o schimbare. Și cum schimbările au nevoie de consistentă, astăzi va pot spune că am schimbat un comportament și anume acela de a mă trezi dimineața.

Sunt 10 săptămâni de când alarma mea nu a mai fost amânată și de când mă trezesc în fiecare dimineață la 6:24.

Pe lângă acest comportament schimbat am mai schimbat lucruri care au venit de la sine și anume cum îmi încep ziua. Așa că prima jumătate de ora mi-o dedic mie. Spălat, cafea și citit câteva pagini (și scrolat pe Social Media însă asta urmează să schimb). La ora 07:00 mă duc la sală până la 7:45. Sunt un privilegiat deoarece am sala exact lingă bloc și îmi ia maximum 2 minute să cobor din apartament și să întru în sala. Asta înseamnă 40 de minute de sport în fiecare dimineață. 5 zile din 7. Și am făcut asta fie că au fost sărbători, că am fost liber sau că am fost acasă sau în altă parte. Dacă nu am sală în locul unde sunt atunci ies jumătate de ora și mă plimb sau alerg. După sală un binemeritat duș după care pornesc spre birou în așa fel încât la 8:45 sunt deja în fața laptopului.

Fiecare zi cu astfel de program este una în care energia este la cote bune și o pot menține asa pană seară. Ce a adus în plus acest nou comportament este că nu mai pierd nopțile aiurea. Adorm undeva în jurul ore 23:00 ceea ce îmi oferă peste 7 ore de somn de calitate.

Nu vă spun toate aceste lucruri să mă laud sau să vă fac pe voi să faceți asta, ci pentru că este o bornă importantă pentru mine și merită marcată. Să mă prioritizez dimineață și să-mi ofer timp mie cu mine înainte ca ceilalți să aibă nevoie de ceva de la mine înseamnă cu adevărat să trăiesc viața mea. Și știu că sună clișeistic însă este o realitate pe care până acum ceva vreme o huleam și o ironizăm crezând că ce fac este cel mai bun lucru pe care să mi-l ofer. Ei bine, acum noul nivel de ordine din viața mea este cel mai potrivit. Evident că prezentul este cel mai potrivit pentru toți dintre noi și de aceea, acum, mi-am răspuns simplu la întrebarea “tu ce faci zilnic pentru ține”.

Concluzia mea pentru mine este că niciodată nu e prea târziu să vezi ce poți aduce în plus în viața ta și ce poți face pentru a schimba un comportament. Nu vă detaliez acum cât de greu a fost în primele zile să mă trezesc dimineața și să fac toate aceste lucruri sau de câte ori am vrut să renunț sau de câte ori mi-am dat cu gantera în picior de  oboseală. Toate au meritat și merită în continuare deoarece acum este un comportament și fac totul cu cea mai mare plăcere. Am ridicat sănătatea în valori și am făcut ca dintr-un simplu lucru schimbat să adopt un nou stil de viață. Mai sănătos (nu mă mai doare spatele în fiecare dimineață și nu mă trezesc mai obosit decât adormeam), mai organizat și mult mai practic.

Eu sunt mândru de mine și acum da, cu asta vreau să mă laud 😊

Hai, să ne fie weekendul fain și energic!

 

Sport

Să faci sport înseamnă și să respecți oamenii din jurul tău. Sportul dezvoltă și mintea nu doar corpul și îți oferă posibilitatea de a avea alte perspective asupra situațiilor din viața ta sau poate chiar asupra vieții tale. Unii dintre cei care fac sport ocazional se comportă de parcă au descoperit dușul abia când și-au făcut primul abonament la sală.

Și totuși nu despre sală vreau să vă vorbesc astăzi, ci despre saună. Tot mai multe săli de sport oferă și acest beneficiu abonaților. Ceea ce este super cool. Eu aleg sala la care merg cu prioritate dacă are saună. Așa că după toate cele pe care le-am văzut prin saună îți las câteva reguli de bun simț de care să-ți aminteșți atunci când vrei să “bagi o saună”

 

  1. Niciodată nu intra încălțat în saună. Lasă la intrare șlapii, adidașii cu care ai făcut sport sau orice altă încălțare fără de care nu poți trece pragul. În saună intri desculț pentru că vei pune sub picioare prosopul pe care îl ai la tine.
  2. Niciodată, dar niciodată nu întra în saună fără prosop. Nu-ți așeza fundul și picioarele pe băncile din saună direct pe lemn. Pui frumos un prosop lung care să fie atât sub fund cât și sub picioare. Dacă ai doar un prosop mic atunci stai pe primul rând de bănci cu picioarele pe jos. Transpirația din lenjerie BOSS e tot transpirație.
  3. Niciodată. Băi, da niciodată nu îți ștergi cu palmele tot corpul transpirat și arunci cât poți de departe picăturile tale de mascul feroce. Nu suntem la saună să facem slalom printre microbii tăi. Dacă ai ține cont de punctul 2 atunci cu siguranță ai înțelege de ce ai nevoie de prosop în saună. Te ștergi.
  4. Nu ne interesează discuțiile tale cu prietenii. Vorbiți puțin mai încet că deranjați. Dacă urlați, laudele voastre nu ne vor face să le credem și să vă invidiem, ci ne vor face să nu ne dorim veci să fim ca voi.
  5. Nu pui apă peste pietrele încinse fără să întrebi lumea din saună. Repet. Nu e saună ta și nici cadoul primit de tine de la părinți să faci ce vrei și când vrei tu. Arată puțin respect față de ceilalți și așa poate o să credem că te respecți si tu pe tine. Altfel…
  6. Nu faci dus în saună. Nu-ți bagi mâinile în găleata cu apă să te răcorești. Apă aia este strict pentru a o pune pe pietrele încinse. Nu e acolo pentru ca tu să îți speli corpul zeusian.
  7. Înțeleg că vrei să te relaxezi. Și eu vreau la fel. Dar dacă vezi că este aglomerație nu încerca să te întinzi tu pe toată banca să faci oamenii să se simtă prost că tu ești ditamai malacu și tu “așa faci saună”. Vei rămâne singur în saună așa cum cred că ești și în afara ei. Cine să mai încapă de ține…
  8. Nu intra veci cu telefonul în saună. Știm că ai telefon șmecher și că rezistă sub apă și la orice temperatură, însă chiar nu ne interesează video-urile de pe tik tok pe care le urmărești cu sonor tare.
  9. Poate nu ești sociabil. Pot înțelege asta. Dar, bunul simț spune că atunci când intri într-o încăpere saluți și faci la fel și când părăsești încăperea. E o dovadă de respect. Însă dacă ai făcut ceva din punctele de mai sus degeaba saluți că nu are nicio legătură cu respectul.

Sunt doar câteva și sunt de ajutor atunci când vrei să faci saună. Sper să te ajute.

Relaxare plăcută!