Bikeathon Țara Făgărașului
Când am primit mailul de la Beatrice m-am gândit cum aș putea să leg evenimentul despre care mi-a spus de ceva care să placă tuturor.
Căutam evenimente din viață mea pe care să le scot în evidență și care să aibă legătură cu ce urmează să vă spun. M-am dus adânc în copilărie pentru asta și a fost frumos. Am zâmbit și în același timp m-am și întristat.
Am găsit. Am găsit multe întâmplări din copilăria mea pe care le pot oricând asocia sau pune într-un text lung și care să scoată în evidență nevoia de a ajută alti copii. Am găsit momente în care eu și cei din jurul meu aveam nevoie de ajutor. Și am găsit ajutor. Am găsit persoane care mi-au schimbat cursul vieții cu un sfat, cu o vorbă bună, cu încredere, cu faptul că m-au ascultat și m-au încurajat sau pur și simplu că nu m-au plăcut și arătându-mi asta permanent m-au motivat.
Am găsit mereu partea bună în fiecare acțiune și în fiecare moment al vieții. Și fac asta și acum.
M-am oprit din a mai căuta. Am realizat că nu am nevoie de ceva din trecut pentru a scrie despre prezent. Cred că povestea copiilor cu autism nu are nevoie de nicio asociere, de nici o întâmplare și de nicio experiență trăită sau văzută de mine. Povestea lor are nevoie de noi. Acum. Mereu.
Nu am mai căutat nimic în trecut pentru că am prezentul și viitorul. Văd ce însemnă un copil vesel, bucuros, fericit și mai ales sănătos. E suficent ce văd ca să îmi doresc să fac tot ce îmi stă în putință pentru a ajută și alți copii să fie așa. Cât pot. Cum pot. Când pot.
Evenimentele, precum Bikeathon Țara Făgărașului, care vin să susțină o cauză, Pass The Voice, merită apreciate ca atare.
Poate nu îți place să mergi cu bicicleta, poate nu îți place să ieși în natură, poate nu îți place să urci pe dealuri sau pe munți, dar sunt convins că îți place să faci bine. Sentimentul pe care eu îl am atunci când donez, mă implic în acțiuni caritabile sau când pur și simplu sunt parte din acțiune este nemărginit, iar când acel ajutor se adresează copiilor nu mai există comparație.
Sigur ai simțit acest sentiment. Sunt convins că știi despre ce vorbesc.
Te invit să retrăim impreună acest sentiment fiind parte din Autismvoice și Pass the Voice!
Tu ai traista pregătită?
M-am născut și am crescut la țară așa că am trăit sub ghidajul multor vorbe din popor. Au apărut înainte de coach și înainte de consultanți, dar au același rol în viată. Gândul de astăzi m-a dus spre “Dumnezeu îți dă dar nu îți bagă în traistă”. Dacă ați auzit cel puțin o dată în viață vorba asta înseamnă că știți și însemnătatea ei. Mie îmi place foarte mult și de fiecare dată când apare o oportunitate sau se deschide un drum ma gandesc la ea.
Am primit de foarte multe ori, în viață, posibilitatea de a “bagă în traistă” de a munci și de a avea rezultatul și succesul pe care mi l-am dorit. Așadar când vezi oportunitatea că pe “Dumnezeu a dat” nu este suficient pentru a avea succes. Abia aici începe drumul greu și lung al succesului și reușitei.
Uneori acest drum este anevoios și plin de încercări, se parcurce cu beșici în talpă sau cu vântul care bate din față. Alteori drumul e frumos, lejer și scurt. Dar niciodată nu lipsește. Și mai mult decât atât niciodată nu poate parcurge altcineva drumul tău. Așa că nu te mai plânge că pe ține nu te ajută nimeni, că tu ești oropsitul sorții, că nu ai parte de nimic bun în viață, că lumea e potrivnică și că nu ai puterea de a face față provocările.
Nu face din oportunități tale pietre de moară doar pentru că nu ai încredere în ține și în drumul pe care ai vrea să-l parcurgi. O să greșești, o să ratezi drumul, o să te abați de la el, o să calci în gropi și o să urci sau să coborî cu aceiași viteză. Dar când ajungi la destinație o să ai satisfacția drumului parcurs și a rezultatului înregistrat.
Credință mea este că de noi depinde cum privim drumul oricât de greu este el. De noi depinde să înțelegem ceva sau pe cineva care în prima faza ne pare “din altă lume”. De noi depinde să ne dezvoltăm orizontul de cunoaștere sis a acționăm în cunoștință de cauza. Și că totul să fie cât mai clar eu am realizat că deschizând ușa spre noi perspective am doar de câștigat. Acum câțiva ani râdeam în hohote când auzeam de feng shui sau de legile universului. Ce să mai spun de momentele în care cineva încerca să mă facă să înțeleg sistemele defensive pe care noi le dezvoltăm pentru a ne proteja sau că o mentalitate deschisă este una care contribuie la bunăstarea ta.
Erau subiecte de la care ajungeam să radem de “săracii oameni” pe ce se bazează ei. Or vedea când se vor lovi cu fruntea de pragul de sus că numai univers și mentalitate nu o să le mai trebuiască și că e bine să dezvolți “garduri” în jurul tău că așa nu te rănește nimeni. Nimic mai greșit și nimic mai departe de adevăr. Acum când am făcut primul pas și am lăsat mintea să zburde odată cu ochii pe paginile unor cărți, am închis gură și am deschis urechile în câteva discuții cu oameni care chiar știu ce vorbesc am doborât câteva garduri care stăteau înalte și falnice să protejeze orice factor negativ din exterior și evident din interior. Tot acum realizez că viață mea nu este bună sau rea, nu este frumoasă sau urâtă, nu e grea sau ușoară ci este în perfect echilibru. Văd cum nu poate există plus fără minus sau sus fără jos și asta mă recalibrează de fiecare dată când am sentimente sau trăiri de orice natură.
Echilibrul există și noi trebuie doar să îl înțelegem să ne regăsim sis a îl tratăm că atare. Ce alegem pentru noi de noi depinde și cel mai important este că abia acum încep să înțeleg ce înseamnă să fi acolo și pentru altcineva. Până acum eram acolo, dar eram acolo pentru nu pentru a ajută persoană respective sau măcar a înțelege situația.
E bine acum că am traistă pregătită mereu și pot bagă in ea tot ce mi se da oricând e cazul.
Gânduri bune!