Lădița cu Bunătăți
Duminica este ziua în care ne adunăm la masă și preț de câteva ore stăm la povești și ne împărtășim ideile și gândurile. Așa am crescut și acest obicei a rămas și se păstrează în timp. Pentru mine este cu atât mai important cu cât ajung destul de rar la Bargau și am tot mai puține duminici pe care să le petrec împreună cu părinții mei. Distanța, programul și vremurile fac că fiecare ora să fie prețuită.
La fel s-a întâmplat și acum 5 luni de zile, într-o duminică, când eram gata de plecare de la Bârgău la București via Cluj și după cum le este obiceiul părinților mei s-au apucat de umplut portbagajul mașinii cu bunătăți care mai de care mai gustoase.
Murături de toate felurile (castraveți murați, gogoșari murați, conopidă murată, ardei iute murat, salată de zarzavat și picantă și dulce, gogonele, varză murată), o palincă de prună, un vin de casă și pungile cu carne de porc preparată în toate modurile posibile. De la cârnați afumați, carne la garniță, slănină afumată la slănină cu boia și usturoi și până la tobă și jumări. Și cum nu refuz niciodată nimic din ce primesc de la ei mei aproape de fiecare dată când ajung la Cluj sau la București împart din bunătățile pe care le primesc. Să revin la duminica cu pricina. Puneam în mașină lădiță după lădiță, pline cu borcane și cu pungi cu carne.
Am văzut că se tot adună și la un moment dat cand portbagajul era plin, le spun că ar fi foarte bine să facem Lădița cu Bunătăți că la câte sunt le putem vinde și așa se vor bucura mai multe personae de cât de bine și gustos pregătesc ei produsele. Am închis mașina și ne-am întors în casă pentru încă 10 minute timp care a fost suficient ca eu să le insuflu idea și ei să îmi răspundă direct “tu ocupă-te de promovare și vânzare că noi ne ocupăm să facem toate bunătățile pentru cât mai multă lume”.
Acum la 5 luni distanță avem peste 100 de lădițe livrate și 15 lădițe donate (am dezvoltat un obicei și la fiecare 10 lădițe comandate una o donăm către o familie cu mai puține posibilități).
La prima postare pe Facebook prietenii au răspuns prompt și au comandat să susțină ideea și de la susținere au ajuns la statutul de client fidel datorită gustului bunătăților. În tot acest timp am definitivat și www.laditacubunatati.ro unde regăsești toate produsele pe care ai mei le produc și unde urmează să avem alături de noi și alți producători locali din zonă pentru că și ei la rândul lor merită să își facă cunoscute produsele.
Tot ce gășiți pe www.laditacubunatati.ro este natural și pregătit după rețetă tradițională fară aditivi sau conservanți. Procesul de sterilizare se face prin fierbere în duns.
Cred cu toată inima în munca părinților părinții mei și vă pot garanta că gustul acestor bunătăți este unul pe care nu îl uiți curând și te îndrăgostești de el după prima îmbucătură. Tot ce se pune în lădiță este preparat “ca pentru noi” și nu o să renunțăm la acest aspect niciodată.
Așa că îți recomand să dai o tură pe www.laditacubunatati.ro și dacă îți place ceva de acolo nu ezita să comanzi. La comenzi de peste 250 de lei transportul, până la tine acasă, este gratuit. Și astfel susțineți o familie de producători locali care își pun sufletul în fiecare preparat.
Să știți că și un share ajută.
Eu vă mulțumesc și sunt recunoscător că pot să împărtășesc cu voi aceste momente care dau sens vieții unor oamenii pasionați, pricepuți și plini de recunoștință pentru munca lor.
Cum am învățat să gătesc
În primul an de facultate știam să gătesc doar cartofi prăjiți cu ouă ochiuri. Eram pe lângă tot ce ține de activități culinare. Bine, nici nu îmi plăcea să fac asta, așa că de ce atâta stres. Mai mult, primeam de la părinți, în fiecare săptămâna, pachet. Autocarul de la Botoșani trecea prin Prundu Bârgăului și ajungea la Cluj marțea la ora 6 dimineața. Va dați seama ce inseamna ora 6 am pentru un student în anul 1? Și de cele mai multe ori trebuia să merg pe jos la autogară pentru că banii erau aproape gata. Luam pachetul, ajungeam cu el și îl puneam frumos în frigider cu speranța că o să reziste cel putin două zile.
Mereu aveam în pachet o cutie cu ouă proaspete de țară printre care bunica mea punea câte ceva din micuța ei pensie pentru nepotul de la Cluj. Stăteam în chirie și eram împărțiți pe zile cu primitul pachetului în așa fel încât să ne ajungă până la final de săptămâna. Niciodată nu se întâmpla asta pentru că în ziua în care primeam pachetul era răsfăț și chef. A doua zi căutam câte ceva prin frigider și era plin cu… dor.
Revenind la gătit, să vă imaginați că eram asa de habarnist incat la un moment dat am vrut să fac cartofi piure, am curățat cartofii și i-am pus la fiert întregi. Am așteptat să fiarbă până a ajuns o colegă de apartament acasă și după ce a râs bine m-a sfătuit să nu ard gazul aiurea și să tăi cartofii “cubulețe”. Nu întru în detalii aici că este e o altă poveste și merită un text întreg. Data viitoare.
Pe final de an doi am zis că merită să încerc să gătesc și dacă îmi place să învăț să fac asta. Nu era ca și cum îmi doream să ajung chef sau să muncesc într-o bucătărie de restaurant, doar că mi se părea interesant și mă ajută să economisesc. Dădeam o căruță de bani pe mâncatul în oraș și de cele mai multe ori erau câte două shaorme pe zi. Mă cam săturasem de fast food, luam în greutate, nu era sănătos și voiam să rezolv și problema cu banii. Eram deja cu două joburi și incasări erau. Era nevoie să fac ceva să nu fie ieșirile egale cu aceste încasări.
Când mergeam acasă, fără să par disperat sau să cer ajutorul, mă uităm atent la mama când făcea mâncare sau când prindeam câte ceva ce părea interesant mă uitam la Paprika TV. Am ținut-o așa mai bine de jumătate de an timp în care am mâncat legume fierte și carne fără gust pentru că nimic nu ieșea ok.
Pe urmă au început să fie bune. Tot mai bune. A început să îmi placă să gătesc. A devenit o pasiune și ceva ce mă relaxează de fiecare dată când am ocazia. Găteam în timpul săptămânii cel puțin o supă sau o ciorbă și aproape în fiecare weekend incercam ceva mai special. Lăsam imaginația și relaxarea să cuprindă bucătăria. Puneam o muzică bună, un pahar de vin și începeam să încropesc tot felul de rețete și să le combin după cum credeam eu că merg. Și mergeau. Eram mândru de mine. Am devenit tot mai bun la gătit și asta nu o spun eu ci o spun cei care au mâncat sau mănâncă din mâncarea făcută de mine.
Astăzi spre exemplu am ajuns acasă de la birou destul de obosit după o zi lungă și plină. Pentru mine, așa cum vă spuneam, mă relaxează să gătesc așa că am pus de o supă de legume puțin acrișoară. Secretul meu este că am mereu lângă mine borcanul cu pastă de ardei și cel cu ardei iute de la mama. Le folosesc în aproape toate felurile de mâncare pe care le fac.
Dacă vreau să fie picante pun pastă de ardei cu ardei iute care în combinație cu câteva felii de ardei iute murat sunt geniale. Dacă vreau să acresc o “zeamă” sau să îi dau culoare pun o lingură de pastă de ardei. La tocănițe, la carnea făcută la cuptor, când fac sosul roșu de paște sau pur și simplu pe pâine prăjită. Peste tot dau gust cu pasta de ardei.
Mulți din cei care au mâncat gătit de mine m-au întrebat care e secretul. Vă spun și vouă ce le spun lor de fiecare dată. Nu pasta sau orice altă bunătate e ingredientul secret. Ingredientul secret nu se vinde la borcan și nu îl găsești în comerț. Ingredientul secret stă în felul și pasiunea cu care gătești.
În borcanele din lădița cu bunătăți, pe lângă produse naturale, preparate după rețete tradiționale cu ingrediente proaspete de pe Valea Bârgăului, găsești și multă pricepere și pasiune pe care ai mei le adaugă fără limită. Acestea alături de ingredientul tău secret vor da gustul dorit.
Vezi și tu pe Lădiță cu bunătăți ce conține și dacă crezi că merită dă-i un like și un share. Așa poate ajunge mai repede la cineva care își dorește să aibă în cămară așa ceva.
Fie că faci asta, fie că nu eu îți mulțumesc.