DACĂ LUĂM TOTUL PREA ÎN SERIOS
RISCĂM SĂ LUĂM PREA PUȚIN

Să vă fie de bine

Este dimineață. Foarte devreme. Soarele mai are ore bune până să apară pe cer. În aer se simte mirosul de vacanță de vară. Nu am dormit toată noaptea de nerăbdare să punem bagajele în mașină și să pornim la drum.

Să îmi ocup locul din spate lângă geam și să mă bucur de fiecare copac, casă, deal, munte, lac, pădure, până când vom ajunge pe șoseaua infinită și dreaptă de pe care se vede câmpia și orizontul care pare tare departe. Acel drum cu copaci înalți pe margine care umbresc asfaltul parcă ocrotindu-l de soarele pătrunzător.

Urcăm în mașină. Tata și mama făc un check list al bagajelor care se alătură lemenelor de foc ce umplu remorca mașinii și a cadourilor tradiționale cu care plecăm de fiecare dată.

Plecăm la drum. În mașină doar câteva casete audio cu muzică populară, Iris, Phoenix și Vacanța Mare.

Răsăritul ne prinde aproape de fiecare dată în aceiași localitate, undeva la ieșire din Reghin. Acum aventura drumului e gata să înceapă.

Tata știe fiecare groapă din șosea, fiecare localitate, benzinărie și știe locul unde ne oprim să mâncăm.

E prima oprire. Trăge pe dreapta și mama se apucă să scoată din bagaj slănină, ceapă, șnițele, roșii, ardei, murături, pâine, muștar, chiftele, carne făcută la tavă sau pe grătar. Întinde un prosop mare de bucătărie și pe el punem toate bunătățile. Sticlele cu apă de izvor sunt nelipsite.

Mâncăm râzând și bucurându-ne de locul unde suntem. Strângeam masa și învelim în hârtie de ziar tot ce rămâne pentru următoarea oprire care, dacă totul decurge conform planului este chiar în curtea bunicilor. Dacă totul decurge conform planului însemnă să nu facem pană, să nu rămânem fără motorină sau cine știe pe unde mai e nevoie de o sârmă la motor să funcționeze.

Mașina este un Mercedes cu cabină dublă și cu remorcă pe un singur șasiu (un tanc de mașină dintr-o bucată cu roți duble pe spate). Pe lângă cele 6 roți care se învârt și sună ca roțile de tren, mai este una pusă pe grămada mare de lemne din remorcă.

Drumul este foarte frumos.

La casetofon cântă ‘’În umbra marelui urs’’ și noi ne jucăm “culoarea care câștigă”. Fiecare dintre noi alege o culoare și număram mașinile care trec sau care sunt parcate. E duminică și sunt puține care circulă și mai puține parcate. Persoana care are cele mai multe mașini cu aceiași culoare câștiga. De multe ori așteptăm minute în șir să întâlnim câte o mașină dar numărătoarea rămâne și încercăm să ghicim ce culoare o să fie următoarea.

Când vedem “tabla” pe care scrie Ialomița știm că mai avem puțin și ajungem. Drumul e la fel de drept și încă pare infinit. Bucuria că ajungem și parcăm mașina în curtea încăpătoare lângă fântâna din mijloc este cel mai mare premiu primit vreodată.

Apare, nu după mult timp, “tabla” pe care scrie Miloșești. Locul natal al tatălui meu.

Străzile sunt liniștite. Casele mici mă fascinează, iar faptul că pot ridica mâna până la acoperiș mă amuză. Chirpiciul din cramă are un miros aparte, butoaiele cu vin sunt parcă neclintite de la ultima vizită, măgarul bunicilor părea că abia așteaptă să fie pus la căruța aia cu două roți și să ne ducă pe câmp să alegem cea mai mare și mai dulce lebeniță.

Știm că urmează o săptămână cu multă lebeniță, brânză de oaie, semințe de floarea soarelui, carne de  curcan și tot ce era mai bun prin ograda bunicilor. Mă fascinează momentul în care intru în cramă și bunicul mă lăsă să trag vin din butoi. Este un lucru de om mare și totuși eu abia aștept să îl fac.

Nu există Waze sau Google Maps, nu am internet și nici rețele sociale, nu sunt așa multe mașini, blocuri, case, intersecții și lumea pare exagerat de mare.

Distanța de la Prundu Bârgăului la Miloșești este distanța care mi-a dat bucuria călătoriei, bucuria condusului, mi-a dezvoltat orientarea în spațiu și m-a ajutat să văd în imagini mereu. Să caut mereu puncte de reper care să mă ghideze.

Astăzi când am vizitat locul unde tatal meu s-a născut și a copilărit m-am gândit cu bucurie și emoție la drumul pe care produsele din Lădița cu bunătăți îl fac spre fiecare client din țară. De la cum familia mea le pregătește cu drag, le ambalează, le pun la drum și până ajung pe masa sau în cămara clienților noștri.

Toate aceste lucruri mă fac să retrăiesc bucăți din copilărie.

Gustă, bucură-te de produsele din Lădița cu bunătăți și zâmbește pentru că ai două motive.

Unul este că vei gusta un produs natural de la țară și al doilea este că vei da șansa unei călătorii frumoase pline de peripeții și bucurii unei lădițe care are în esența ei bucuria copilăriei mele.

Să vă fie de bine!

 

Cum am învățat să gătesc

În primul an de facultate știam să gătesc doar cartofi prăjiți cu ouă ochiuri. Eram pe lângă tot ce ține de activități culinare. Bine, nici nu îmi plăcea să fac asta, așa că de ce atâta stres. Mai mult, primeam de la părinți, în fiecare săptămâna, pachet. Autocarul de la Botoșani trecea prin Prundu Bârgăului și ajungea la Cluj marțea la ora 6 dimineața. Va dați seama ce inseamna ora 6 am pentru un student în anul 1? Și de cele mai multe ori trebuia să merg pe jos la autogară pentru că banii erau aproape gata. Luam pachetul, ajungeam cu el și îl puneam frumos în frigider cu speranța că o să reziste cel putin două zile.

Mereu aveam în pachet o cutie cu ouă proaspete de țară printre care bunica mea punea câte ceva din micuța ei pensie pentru nepotul de la Cluj. Stăteam în chirie și eram împărțiți pe zile cu primitul pachetului în așa fel încât să ne ajungă până la final de săptămâna. Niciodată nu se întâmpla asta pentru că în ziua în care primeam pachetul era răsfăț și chef. A doua zi căutam câte ceva prin frigider și era plin cu… dor.

Revenind la gătit, să vă imaginați că eram asa de habarnist incat la un moment dat am vrut să fac cartofi piure, am curățat cartofii și i-am pus la fiert întregi. Am așteptat să fiarbă până a ajuns o colegă de apartament acasă și după ce a râs bine m-a sfătuit să nu ard gazul aiurea și să tăi cartofii “cubulețe”. Nu întru în detalii aici că este e o altă poveste și merită un text întreg. Data viitoare.

Pe final de an doi am zis că merită să încerc să gătesc și dacă îmi place să învăț să fac asta. Nu era ca și cum îmi doream să ajung chef sau să muncesc într-o bucătărie de restaurant, doar că mi se părea interesant și mă ajută să economisesc. Dădeam o căruță de bani pe mâncatul în oraș și de cele mai multe ori erau câte două shaorme pe zi. Mă cam săturasem de fast food, luam în greutate, nu era sănătos și voiam să rezolv și problema cu banii. Eram deja cu două joburi și incasări erau. Era nevoie să fac ceva să nu fie ieșirile egale cu aceste încasări.

Când mergeam acasă, fără să par disperat sau să cer ajutorul, mă uităm atent la mama când făcea mâncare sau când prindeam câte ceva ce părea interesant mă uitam la Paprika TV. Am ținut-o  așa mai bine de jumătate de an timp în care am mâncat legume fierte și carne fără gust pentru că nimic nu ieșea ok.

Pe urmă au început să fie bune. Tot mai bune. A început să îmi placă să gătesc. A devenit o pasiune și ceva ce mă relaxează de fiecare dată când am ocazia. Găteam în timpul săptămânii cel puțin o supă sau o ciorbă și aproape în fiecare weekend incercam ceva mai special. Lăsam imaginația și relaxarea să cuprindă bucătăria. Puneam o muzică bună, un pahar de vin și începeam să încropesc tot felul de rețete și să le combin după cum credeam eu că merg. Și mergeau. Eram mândru de mine. Am devenit tot mai bun la gătit și asta nu o spun eu ci o spun cei care au mâncat sau mănâncă din mâncarea făcută de mine.

Astăzi spre exemplu am ajuns acasă de la birou destul de obosit după o zi lungă și plină. Pentru mine, așa cum vă spuneam, mă relaxează să gătesc așa că am pus de o supă de legume puțin acrișoară. Secretul meu este că am mereu lângă mine borcanul cu pastă de ardei și cel cu ardei iute de la mama. Le folosesc în aproape toate felurile de mâncare pe care le fac.

Dacă vreau să fie picante pun pastă de ardei cu ardei iute care în combinație cu câteva felii de ardei iute murat sunt geniale. Dacă vreau să acresc o “zeamă” sau să îi dau culoare pun o lingură de pastă de ardei. La tocănițe, la carnea făcută la cuptor, când fac sosul roșu de paște sau pur și simplu pe pâine prăjită. Peste tot dau gust cu pasta de ardei.

Mulți din cei care au mâncat gătit de mine m-au întrebat care e secretul. Vă spun și vouă ce le spun lor de fiecare dată. Nu pasta sau orice altă bunătate e ingredientul secret. Ingredientul secret nu se vinde la borcan și nu îl găsești în comerț. Ingredientul secret stă în felul și pasiunea cu care gătești.

În borcanele din lădița cu bunătăți, pe lângă produse naturale, preparate după rețete tradiționale cu ingrediente proaspete de pe Valea Bârgăului, găsești și multă pricepere și pasiune pe care ai mei le adaugă fără limită. Acestea alături de ingredientul tău secret vor da gustul dorit.

Vezi și tu pe Lădiță cu bunătăți ce conține și dacă crezi că merită dă-i un like și un share. Așa poate ajunge mai repede la cineva care își dorește să aibă în cămară așa ceva.

Fie că faci asta, fie că nu eu îți mulțumesc.

Lădița cu bunătăți

Îmi amintesc de foarte multe lucruri din copilăria mea. Fiind copil singur la părinți eram răsfățatul tuturor. Mai mult de atât eram primul nepot în familia lărgită și toți încercau să mă țină în puf si să aibă cât mai mare grijă de mine. Aveam mereu cu cine sta când părinții mei erau la muncă, găseam mereu mâncare caldă când mă întorceam de la școală și erau cel puțin 5 persoane care săreau dacă pățeam ceva.

Îmi amintesc cu drag de fiecare moment petrecut în familie chiar și de momentele când ma certau părinții. Da mă mai și certau că doar nu am fost un copil sfânt care să nu facă boacăne. Le făceam și erau destul de multe. Fiind și cocoloșit vă dați seama că mi se urca la cap și de multe ori nu îmi convenea nimic. Aveam prea multe și că orice copil care are tot ce își dorește mereu vrea altceva din ceea ce nu are.

Iubeam și încă iubesc cartofii prăjiți cu ouă ochiuri. În fiecare zi când veneam de la școală, acasă mă aștepta o porție de cartofi cu 2 ouă ochiuri și o salată de roșii proaspete din grădina. Oricât de mult mâncam la școală sau orice mâncam, porția asta de acasă încăpea fără nicio problemă. De aici și faptul că până în adolescență, daca voiai sa ma depasesti, era mai bine să mă saridecât să mă ocolești.

Îmi amintesc că în fiecare duminică mâncăm în familie și ceva ce fac și acum este “platoul cu de toate”. Ador să pun pe o farfurie mare din toate câte puțin. Pe vremea respectivă produsele erau toate din grădină și din coteț. Acum mai fentez și cu cele din magazin, dar de câte ori am ocazia profit de tot ce îmi trimit ai mei. Mama se trezea prima și pregătea platoul. Brânzeturi, legume, carne, ouă și erau așa multe și bune toate încât după abia mă puteam mișca. Și ăsta era doar aperitivul. Urma supa făcută la fel din produse naturale, după care mai era și felul principal.

Acum, de fiecare dată când merg acasă, încerc să retrăiesc câte puțin din acele momente foarte frumoase și să mă bucur de tot ce fac ai mei în materie de mâncare. După câteva zile la Bargău plec de acolo cu nevoie de cel puțin o luna la sala. Zilnic.

Ce se întâmplă în bucătăria mamei mele este pur și simplu magie. Așa că tata este că și asistentul magicianului care pregătește scena pentru ca trucul să fie maxim. El are solarul unde ingredientele cresc natural, unde cu multă muncă ies la suprafață produse naturale care dau gustul adevărat al mâncărurilor.

Într-o duminică stând cu ai mei și punând lădiță cu lădiță tot ce mi-au pregătit, în portbagajul mășinii am realizat că sunt singurul care se bucură de așa ceva și m-am gândit că sunt egoist. Poate e de la faptul că sunt singur la părinți sau poate de la faptul că mănânc mult. Așa mi-a venit ideea Laditei cu bunătăți care este o mare apreciere pentru tot ce fac ai mei și care mă ajută și pe mine să păstrez o anumită greutate că nu o să mai mănânc așa mult.

Eu te invit să încerci să vezi dacă suntem pe același gust. Poți încerca asta foarte simplu. Ma suni si comanzi lădița care se potriveste. Ai pe Facebook detaliile așa că un like acolo si un share evident că mă ajută.

Iti spun eu, dacă în bucătărie nu ai pastă de ardei gras, pastă de ardei grai cu ardei iute, carne și cârnați la borcan, castraveți murați, conopidă murată, ardei iute murat și alte bunătăți de pe Valea Bârgăului, înseamnă că ceva lipseste 🙂

Primele lădițe cu bunătăți se fac în octombrie pe bază de comezi și se livrează personal pe traseul Bistrița – Cluj Napoca – București, pe valea Oltului 😊