DACĂ LUĂM TOTUL PREA ÎN SERIOS
RISCĂM SĂ LUĂM PREA PUȚIN

Schimbarea este singura constantă din viață

Până acum ceva vreme vă tot spuneam că nu sunt deloc matinal și că nu-mi place să mă trezesc dimineața devreme. Ba chiar făceam mișto de mine cu această situație. Somnul de dimineață rămâne cel mai fain somn, ăla când te întorci pe cealaltă parte când dă soarele să răsară sau ăla de ești pe finalul unui vis când sună alarma și o amâni doar să termini visul.

Acum mai mult de 2 luni de zile am zis că e cazul să fac o schimbare. Și cum schimbările au nevoie de consistentă, astăzi va pot spune că am schimbat un comportament și anume acela de a mă trezi dimineața.

Sunt 10 săptămâni de când alarma mea nu a mai fost amânată și de când mă trezesc în fiecare dimineață la 6:24.

Pe lângă acest comportament schimbat am mai schimbat lucruri care au venit de la sine și anume cum îmi încep ziua. Așa că prima jumătate de ora mi-o dedic mie. Spălat, cafea și citit câteva pagini (și scrolat pe Social Media însă asta urmează să schimb). La ora 07:00 mă duc la sală până la 7:45. Sunt un privilegiat deoarece am sala exact lingă bloc și îmi ia maximum 2 minute să cobor din apartament și să întru în sala. Asta înseamnă 40 de minute de sport în fiecare dimineață. 5 zile din 7. Și am făcut asta fie că au fost sărbători, că am fost liber sau că am fost acasă sau în altă parte. Dacă nu am sală în locul unde sunt atunci ies jumătate de ora și mă plimb sau alerg. După sală un binemeritat duș după care pornesc spre birou în așa fel încât la 8:45 sunt deja în fața laptopului.

Fiecare zi cu astfel de program este una în care energia este la cote bune și o pot menține asa pană seară. Ce a adus în plus acest nou comportament este că nu mai pierd nopțile aiurea. Adorm undeva în jurul ore 23:00 ceea ce îmi oferă peste 7 ore de somn de calitate.

Nu vă spun toate aceste lucruri să mă laud sau să vă fac pe voi să faceți asta, ci pentru că este o bornă importantă pentru mine și merită marcată. Să mă prioritizez dimineață și să-mi ofer timp mie cu mine înainte ca ceilalți să aibă nevoie de ceva de la mine înseamnă cu adevărat să trăiesc viața mea. Și știu că sună clișeistic însă este o realitate pe care până acum ceva vreme o huleam și o ironizăm crezând că ce fac este cel mai bun lucru pe care să mi-l ofer. Ei bine, acum noul nivel de ordine din viața mea este cel mai potrivit. Evident că prezentul este cel mai potrivit pentru toți dintre noi și de aceea, acum, mi-am răspuns simplu la întrebarea “tu ce faci zilnic pentru ține”.

Concluzia mea pentru mine este că niciodată nu e prea târziu să vezi ce poți aduce în plus în viața ta și ce poți face pentru a schimba un comportament. Nu vă detaliez acum cât de greu a fost în primele zile să mă trezesc dimineața și să fac toate aceste lucruri sau de câte ori am vrut să renunț sau de câte ori mi-am dat cu gantera în picior de  oboseală. Toate au meritat și merită în continuare deoarece acum este un comportament și fac totul cu cea mai mare plăcere. Am ridicat sănătatea în valori și am făcut ca dintr-un simplu lucru schimbat să adopt un nou stil de viață. Mai sănătos (nu mă mai doare spatele în fiecare dimineață și nu mă trezesc mai obosit decât adormeam), mai organizat și mult mai practic.

Eu sunt mândru de mine și acum da, cu asta vreau să mă laud 😊

Hai, să ne fie weekendul fain și energic!

 

Hai afară la pedală

Copii fiind când voiam să ieșim cu bicicleta aveam un ritual. Cel mai rapid dădea tonul într-un mod inconfundabil. Se urca pe bicicletă și de la prima până la ultima casă striga tare în fața porții “hai cu bicla să dăm pedala”. În maximum 5 minute, orice făceam lăsam și ne strângeam undeva la 12 prieteni dornici de pedalat.

Ulițele, drumurile asfaltate, cărările de munte și poienitele erau pistele noastre de bicicletă. Pauze făceam doar la izvoare să bem apă sau unde prindeam câte un loc mai drept să încingem un fotbal.

Îmi amintesc cu plăcere fiecare zi de acest gen care începea dimineața și se termina mult după apus. Erau momentele de libertate, de prietenie adevărată și de echipă închegată.

Nimeni nu rămânea în urmă, nimeni nu rupea rândurile și toți puneam mâna când cineva făcea pană. Ne spuneam bancuri, făceam planuri pentru zilele următoare și ne bucuram de aer curat.

Slănina cu ceapă și pâine de casă nu lipsea din ghiozdan și așa între noi fie vorba când era sezonul mai săream câte un gard ba după un măr, o pară, o zmeură sau ce orice alt fruct care ne făcea cu ochiul 😊.

Acum ies în stradă să strig tare să mă audă sute sau mii de oameni care să umfle roțile, să pună pompa în suportul de la bicicletă, să aranjeze șaua și împreună să ne apucăm de “dat pedală”. Să pedalăm pentru noi și pentru copiii cu autism.

Proiectul este unul super mișto pentru care eu ies în stradă și va strig cu toată puterea și cu mult aer în piept:

– Hai afară la pedală!

Poți participa din orice colț al țării și poți ajuta foarte simplu. Trebuie doar să vrei și să îți placă să pedalezi. Nu o fă pentru mine, nu o fă pentru altcineva. Fă-o pentru bucuria de a ajuta prin sport și pentru senzația superbă de a merge pe bicicletă.

Cursele au fost setate pentru pentru toate puterile și… vârstele.

– 𝟓𝟎𝟎𝐊 𝟒 𝐋𝐢𝐟𝐞- 𝟕 𝐳𝐢𝐥𝐞 (4-11 septembrie)

– 𝟓𝟎𝐊 𝟒 𝐅𝐮𝐧- 𝟐 𝐳𝐢𝐥𝐞 (4-6 septembrie)

– 𝟓𝐤 𝟒 𝐊𝐢𝐝𝐬- o cursă pentru copii în 𝟐 𝐳𝐢𝐥𝐞 (4-6 septembrie)

𝐓𝐚𝐱𝐚 𝐝𝐞 𝐩𝐚𝐫𝐭𝐢𝐜𝐢𝐩𝐚𝐫𝐞: 𝟓𝟓 𝐝𝐞 𝐥𝐞𝐢, este echivalentul unei ore de terapie specializată ABA pentru micuții cu autism și va fi folosită pentru a susține cei 400 de copii care fac terapie în cele 2 centre Autism Voice din București.

Detalii despre eveniment Înscrierile se pot face

Pentru cei care nu pot participa anul acesta, dar vor să susțina cauza copiilor, o  pot face printr-o donație aici 

Fiecare 55 de lei se vor transforma într-o oră de terapie.