DACĂ LUĂM TOTUL PREA ÎN SERIOS
RISCĂM SĂ LUĂM PREA PUȚIN

Tu îți plătești copilul pentru activitățile casnice și rezultatele la învățătură?

Cât costă să spele vasele sau să ducă gunoiul? Ce sumă primește dacă face curat în camera ei/lui sau dacă ajută la grădinărit? O nota de 10 aduce de la sine și ceva în pușculița copilului?

Cum răspunzi la aceste întrebări?

Răspunsul meu, din postura de tată și cea de profesor de educație financiară, este următorul: plecăm de la premisa că niciun răspuns nu este greșit, atât timp cât este asumat și conștientizat ca atare.

Eu nu o plătesc pe fiica mea pentru activitățile casnice și pentru rezultatele obținute în educație. Curățenia în cameră, spălatul vaselor și celelalte activități enumerate în introducere sunt activități de familie care implică efortul tuturor pentru a avea o viață echilibrată și pentru a ne crea un mediu înconjurător propice.

Am auzit destul de des în jurul meu și în cadrul workshop-urilor de educație financiară că părinții plătesc copiii pentru aceste activități, ceea ce nu este neapărat un lucru rău. Ceea ce vreau să scot în evidență este că plătind copilul în situațiile de față, el mereu va aștepta să se întâmple acest lucru. În adolescență, apoi la maturitate, există posibilitatea ca el să nu se implice voluntar în activăți, deoarece va apărea, tot posibil, întrebarea „Dar mie ce-mi iese?”. Ba mai mult, poate crede că nu este de datoria lui să participe la aceste activități într-un mod gratuit și cu atât mai puțin să le inițieze.

În cazurile în care ne plătim copiii, această plată este bine să fie explicată ca fiind ceva extra pentru o activitate, și nu o constantă. Dacă spre exemplu dorim să-i motivăm pentru a se clasa pe un anumit loc la o competiție sportivă, dacă dorim să ne arătăm atașamentul într-un mod financiar răsplătind o reusiță sau un rezultat deosebit, este indicat să discutăm cu copiii noștri că aceste recompense financiare vin pentru performanță, nu ca un comportament de care ei pot beneficia pentru orice acțiune. Astfel avem posibilitatea de a planta sămânța dorinței de a face mai mult, de a realiza mai mult și de a ajunge la performanțe care să aducă și un câștig de natură financiară.

Am solicitat prietenilor din mediul virtual o părere legată de acest subiect și, așa cum era de așteptat, și aici părerile sunt împărțite. Consider că o privire de ansamblu asupra deciziilor și a efectelor pe termen lung este necesară de fiecare data, iar pentru a evidenția acest aspect, am cerut părerea unui psiholog și mamă în același timp.

Raluca Anton A oferi bani copiilor noștri pentru ceea ce fac, pentru îndatoririle casnice sau academice poate fi o unealtă foarte la îndemână pentru mulți dintre părinți. Discuția implică multe subiecte, iar unul dintre acestea este vârsta copilului. Percepția și înțelegerea banilor este diferită în funcție de vârstă: un copil de vârstă școlară/adolescent poate înțelege mult mai bine valențele acestora decât un preșcolar. Însă, dincolo de aceste aspecte, elementul esențial care ar trebui să ne ghideze pentru absolut orice tip de recompensă pe care o oferim copiilor noștri este cel care ține de motivația acestora. Pe scurt, pe termen lung ne dorim că cel mic să își dorească să facă anumite lucruri (motivația intrinsecă) pentru că îi produc plăcere, pentru că înțelege de ce este necesar acesta și prea puțin ca o consecință a unei recompense (motivație extrinsecă). De cele mai multe ori, recompensele materiale, banii au efect pe termen scurt, ele neajutându-ne în a-i învață pe copii beneficiul unui comportament. Sigur, copilul trebuie să învețe și dinamica aceasta dintre a munci și a primi bani pentru munca noastră pentru că ne dorim ca ei să poată să se valorizeze la vârstă adultă și din punct de vedere financiar. Astfel, aș propune un mix între timp petrecut cu copilul pentru a putea să se cunoască cât mai bine, pentru a ști ce îi place și ce nu, discuții cu privire la faptul că sunt multe lucruri care nu ne plac pe moment dar care fac parte dintr-un angrenaj de lucruri care trebuie făcute și asta ne va aduce beneficii, neapărat abordarea recompensei pe termen lung și nu a recompensei imediate (majoritatea dintre noi nu primim bani după fiecare zi de muncă, c așteptăm o dată in fiecare luna) și, sigur, un plan de beneficii pentru lucrurile pe care le face. Vârsta la care putem începe cu aceste discuții și acest plan? Încă de la vârsta de 3 ani se poate insera această idee sub formă de joc. Poate fi distractiv chiar și pentru părinți!

Storytime: propria mea experiență despre cum am perceput recompensele pentru performanță și la ce m-a ajutat acest lucru.

În copilărie și în adolescență am jucat fotbal – întotdeauna mi-am dorit să ajung să câștig din fotbal suficienți bani încât să rămână principala mea activitate. Fotbalul implică costuri foarte mari: deplasări, cantonamente, competiții, echipament și multe altele, iar toate aceste costuri erau suportate de către părinții mei, care mă incurajau să fac ce îmi place. Recompensele pe care eu le primeam atunci când înregistram o performanță (câștigarea unui campionat sau câștigarea titulaturii de cel mai bun jucător) erau de natură materială. Pe scurt, recompensele veneau să îmi susțină activitatea în continuare: o pereche nouă de ghete de fotbal, un echipament nou sau posibilitatea de a merge într-un cantonament pe care în mod obișnuit nu ni-l permiteam. Astfel, dorința mea de a face performanță împletită cu dorința de a câștiga și răsplata pentru aceste lucruri au făcut ca eu să îmi doresc mereu mai mult de la acest sport.

În cazul și în situația prezentată, eu am văzut două acțiuni bine gândite de către părinții mei:

  • prima face referire la recompensele de natură materială, care veneau să susțină performanța și să mă ajute la îndeplinirea ei;
  • a doua este de natura motivațională, deoarece mereu îmi doream să câștig pentru a avea posibilitatea să am echipamente noi.

Tu cum alegi să îți recompensezi copilul pentru activitățile lui?