Sport
Să faci sport înseamnă și să respecți oamenii din jurul tău. Sportul dezvoltă și mintea nu doar corpul și îți oferă posibilitatea de a avea alte perspective asupra situațiilor din viața ta sau poate chiar asupra vieții tale. Unii dintre cei care fac sport ocazional se comportă de parcă au descoperit dușul abia când și-au făcut primul abonament la sală.
Și totuși nu despre sală vreau să vă vorbesc astăzi, ci despre saună. Tot mai multe săli de sport oferă și acest beneficiu abonaților. Ceea ce este super cool. Eu aleg sala la care merg cu prioritate dacă are saună. Așa că după toate cele pe care le-am văzut prin saună îți las câteva reguli de bun simț de care să-ți aminteșți atunci când vrei să “bagi o saună”
- Niciodată nu intra încălțat în saună. Lasă la intrare șlapii, adidașii cu care ai făcut sport sau orice altă încălțare fără de care nu poți trece pragul. În saună intri desculț pentru că vei pune sub picioare prosopul pe care îl ai la tine.
- Niciodată, dar niciodată nu întra în saună fără prosop. Nu-ți așeza fundul și picioarele pe băncile din saună direct pe lemn. Pui frumos un prosop lung care să fie atât sub fund cât și sub picioare. Dacă ai doar un prosop mic atunci stai pe primul rând de bănci cu picioarele pe jos. Transpirația din lenjerie BOSS e tot transpirație.
- Niciodată. Băi, da niciodată nu îți ștergi cu palmele tot corpul transpirat și arunci cât poți de departe picăturile tale de mascul feroce. Nu suntem la saună să facem slalom printre microbii tăi. Dacă ai ține cont de punctul 2 atunci cu siguranță ai înțelege de ce ai nevoie de prosop în saună. Te ștergi.
- Nu ne interesează discuțiile tale cu prietenii. Vorbiți puțin mai încet că deranjați. Dacă urlați, laudele voastre nu ne vor face să le credem și să vă invidiem, ci ne vor face să nu ne dorim veci să fim ca voi.
- Nu pui apă peste pietrele încinse fără să întrebi lumea din saună. Repet. Nu e saună ta și nici cadoul primit de tine de la părinți să faci ce vrei și când vrei tu. Arată puțin respect față de ceilalți și așa poate o să credem că te respecți si tu pe tine. Altfel…
- Nu faci dus în saună. Nu-ți bagi mâinile în găleata cu apă să te răcorești. Apă aia este strict pentru a o pune pe pietrele încinse. Nu e acolo pentru ca tu să îți speli corpul zeusian.
- Înțeleg că vrei să te relaxezi. Și eu vreau la fel. Dar dacă vezi că este aglomerație nu încerca să te întinzi tu pe toată banca să faci oamenii să se simtă prost că tu ești ditamai malacu și tu “așa faci saună”. Vei rămâne singur în saună așa cum cred că ești și în afara ei. Cine să mai încapă de ține…
- Nu intra veci cu telefonul în saună. Știm că ai telefon șmecher și că rezistă sub apă și la orice temperatură, însă chiar nu ne interesează video-urile de pe tik tok pe care le urmărești cu sonor tare.
- Poate nu ești sociabil. Pot înțelege asta. Dar, bunul simț spune că atunci când intri într-o încăpere saluți și faci la fel și când părăsești încăperea. E o dovadă de respect. Însă dacă ai făcut ceva din punctele de mai sus degeaba saluți că nu are nicio legătură cu respectul.
Sunt doar câteva și sunt de ajutor atunci când vrei să faci saună. Sper să te ajute.
Relaxare plăcută!
Cel mai frumos sport
Ninsorile în Prundu Bârgăului erau din belșug. Iarna începea odată cu luna decembrie și ținea până tarziu în martie. Zăpada se așternea ca un covor pufos și gros peste tot. Diminețile începeau cu activitate fizică intensă. Eram nevoiți să dăm zăpada și să facem “cărări” pentru a putea merge la școală sau la muncă, după caz.
Pentru mine iarna are o însemnătate aparte deoarece în copilărie abia așteptam primul fulg de nea pentru două din lucrurile care îmi aduceau mare bucurie. Primul era că abia după ce cădea primul fulg aveam voie să desfac borcanele cu compot . Doamne cât imi curgeau balele la gândul că în cămară era plin de compoturi de la cel de cirese, preferatul meu și până la cel de vișine care rămânea pe rafturi până le terminam pe celelalte. Al doilea motiv era că abia așteptam să pun schiurile în picioare și să urc pe dealuri pentru ture interminabile de schi.
Vreau să vă povestesc de zilele în care stăteam ud leoarcă și asta nu conta pentru că era mai faină senzația dată de coborârea de pe deal, de oprirea prin căzătură, că altfel nici nu știam nici nu puteam să mă opresc și de râsetele prietenilor cu care ieșeam la zăpadă. Si nu răceam aproape niciodată!
Atunci expresia “hai afară la zăpadă” chiar avea sens și nu era nevoie ca cineva să o spună de două ori pentru că după prima strigare, la noi pe uliță, ne strângeam cel puțin 8 băieți, fiecare cu ce avea. Sanie din lemn, cameră de la roțile mășinilor, saci umpluți cu paie, schiuri sau pur și simplu o pereche de pantaloni din fas care să alunece bine. Echipați cu de toate ieșeam în gașcă și ne îndreptam spre “poalele Heniului”. Aveam foarte multe locuri numa bune de transformat în derdeluș sau pârtie de schi.
Îmi amintesc că prima mea pereche de schiuri a fost o pereche pentru schi fond, albastru cu alb, deoarece la școală, încă din clasa 3-a, am început să practic schi fond și profesorul ne mai lăsa din când în când, în special peste weekend, să le luăm acasă. Vă imaginați cum coboram eu dealuri cu asemenea schiuri. Era o plăcere nebună să cazi cu ele. Erau subțiri, lungi, cu legătură doar în partea din față a papucilor (nu aveam clăparii mei). Așa că îmi luam o pereche de adidași mai mari care se puteau prinde în singura clemă existentă. Fără excepție, la fiecare coborâre, luam câte o trântă zdravănă și nu puteam face altceva decât să mă bucur de ea. Mă ridicam și continuam. Ce telescaun, ce teleschi, ce benzi de urcare sau babyschi. Urcam dealu pe jos cu schiurile în brațe și cu bețele atârnate de ele. Și nu era deloc ușor sau simplu. Cu cât era mai abrupt dealul și mai fain la coborâre cu atât mai greu era la urcare.
A două pereche de schiuri, după ce am mai crescut puțin a fost o pereche de schi alpin “Reghin” care erau ale tatălui meu și cu care eram vedeta satului. Erau aproape noi. Nici la ele nu aveam clăpari așa că luam bocancii de armată tot ai tatălui și cu ăia mergeam la schi. Bocancii aveau multe kilograme și îmi amintesc că abia îi puteam ridica. Ei bine, cu ei în picioare trebuia să urc dealul ca abia apoi să mă pot bucură de coborâre. Era un chin, dar era un chin plăcut și plin de amintiri frumoase.
V-am spus toate astea amintindu-mi cu drag de acea perioadă și de cât de mulț mi place să schiez. În fiecare iarnă, mai nou doar în săptămânile când merg la Cluj, fug repede la câte o tură de schi și mă bucur de toate facilitățile pe care acum, acest superb sport, le oferă. Telescaun, pârtii bătute, Apreschi, cazare și tot ce îți poftește sufletul. Fac asta aproape de Cluj, la Buscat, unde mă pot bucura de oameni faini și condiții pe măsură. Este locul apropiat de sufletul meu și la fel de important că e aproape de Cluj. Maximum o ora cu mășina dacă merg încet. Așa că de fiecare dată când am posibilitatea îmi iau cazare să mă pot bucura și mai mult de vinul fiert, ciubărul cu apă caldă de lângă pârtie și de mâncărurile gătite că la mama acasă.
Astăzi mi-am planificat zilele din februarie când o să fiu la Cluj și evident că urc pentru câteva ture.
Poate ne vedem acolo. Dacă nu, vă doresc să vă bucurați de iarnă, de zăpadă și de schi.
Zâmbete multe și pârtii bătute!
Maraton
Gata, m-am hotărât. Am decis ca anul acesta să particip, pentru prima dată, la un maraton. Da, de ăla cu alergare, echipament sportiv, organizare, medalii, tot tot.
Mi-a ajuns cât am stat pe margine, fără să fiu implicat. Așa că, încep să mă documentez să fiu pregătit. Până aici totul brici. Acum, să mă pot înscrie pe liste, spuneți-mi dacă la maratoane este nevoie de… arbitru sau ceva în juriu? Dacă așa ceva nu există, atunci măcar un obstacol pe traseu se permite? Promit să nu mă mișc din calea participanților, până la ultimul!